Pian.

Nu prea multe zile se uită după tine,
odată ce ai închis poarta.
Doar merg mai departe, fiecare cu soarele ei.

Pașii mei lasă urme de praf
Până și în ploaie.

În mine se aude un pian vechi falsând.
Nu cred că o să îl repar vreodată.
Poate… va rămâne singur fără degetele mele.

De câte ori nu a cântat din cauza mea
Și de câte ori am cântat prost
Ca apoi să dau vina pe el.

Dacă ar fi fost alte degete poate…
Poate ar fi umezit multe gene.
Poate ar fi trezit o mie de ochi!


Pleoapa o închid, îmi iau bastonul și ies pe poartă
O să mă ierți tu că plec așa!